Legarea trompelor uterine

Legarea trompelor uterine

Ce înseamnă legarea trompelor uterine și pentru ce se utilizează?

Așa numita legare a trompelor, sterilizare sau blocare a trompelor uterine, este intervenția chirurgicală prin intermediul căreia chirurgul întrerupe continuitatea trompelor uterine prin diferite tehnici, cu scopul de a împiedica o nouă sarcină. Trebuie amintit faptul că fertilizarea, adică, unirea dintre ovul și spermatozoid, se produce la nivelul trompei uterine.

Este vorba despre o metodă de planificare familială ireversibilă, adică, permanentă. Vor fi prin urmare candidate la această metodă de sterilizare toate acele femei care nu vor să aibă copii fiindcă deja au descendenți și nu vor să mai aibă, sau fiindcă suferă de vreo boală sau o problemă care nu permite apariția unei sarcini. Este una dintre metodele contraceptive cele mai eficiente, dar cu caracter ireversibil, după cum deja am menționat.

Când se poate realiza această operație?

Există posibilități diferite:

În aceeași intervenție chirurgicală de cezariană

Imediat după naștere sau în următoarele 24-48 de ore

În cursul unei alte intervenții chirurgicale

Cu scopul precis de la steriliza o femeie.

 

Este nevoie de un tip de pregătire anterioară intervenției?

Orice femeie care se va supune unei intervenții de sterilizare trebuie să participe la un interogatoriu și la un examen fizic ginecologic standard înainte de a fi operată. Este foarte important de eliminat posibilitatea unui cancer al aparatului genital feminin înainte de a duce la bun sfârșit o intervenție de legare a trompelor.

Femeia și, în mod ideal, soțul său, trebuie să fie informați cu privire la caracteristicile unei intervenții chirugicale, de riscurile sale și posibilele complicații, de eficiența sa și de eșecurile sale precum și de alte metode alternative. Odată ce informația furnizată de chirurg a fost înțeleasă și acceptată, ar trebuie semnat un document numit luare la cunoștință, adică, documentul prin care se acceptă și se permite realizarea intervenției chirurgicale. Echipa de medici poate stipula în acest document că, dacă în timpul intervenției apare ceva neprevăzut, se poate schimba tehnica chirurgicală prevăzută înainte.

S-au folosit numeroase tehnici chirurgicale pentru legarea trompelor uterine.

Pentru punerea în practică a tehnicii există diferite tipuri de intervenție chirurgicală:

Laparoscopic

Se face o mică incizie la nivelul abdomenului prin intermediul căreia se introduc diferite instrumente pentru legarea trompelor. Când se folosește această cale se recurge la o tehnică chirugicală numită electrocoagulare bipolară a trompelor care constă în arderea trompelor cu un bisturiu electric pentru a le bloca.

Laparotomie

Intervenția chirugicală se realizează printr-o mică deschidere în peretele abdominal.

Vagin

Prin intermediul vaginului se ajunge în cavitatea abdominală pentru legarea trompelor. Această cale nu se realizează în prezent, deoarece riscul de infecții este mare.

Postcezariană

Trompele se blochează în momentul în care se face o cezariană.

Care este procentul de eșuare al unei astfel de tehnici?

Cu toate că metoda de blocare a trompelor este cea mai bună dintre metodele de planificare familială, nu este eficientă chiar 100%. Există un procentaj de eroare care se situează între 0,4% și 0,6% (între 4 și 6 cazuri la 1000). În acest caz se produce o nouă sarcină din cauza faptului că această tehnică a eșuat.

Ce riscuri și complicații implică operația?

Ca orice intervenție chirurgicală care necesită anestezie generală, există riscuri inerente acesteia și alți factori derivați ai actului chirurgical și ai situației vitale a fiecărei paciente. Astfel, pot să apară diferite complicații în timpul intervenției chirugicale (hemoragii, leziuni ale organelor vecine, etc.) sau după operație (hemoragii, infecții diferite, anemie, durere abdominală, complicații ale inciziei chirurgicale sau a cicatricii, hematoame, tromboză, hernie abdominală, etc.).

 

După intervenția chirugicală

Este posibil ca pacienta să meargă acasă chiar în ziua operației. După operație este necesar să fie dusă acasă și să i se țină companie pe timpul nopții, dacă i s-a făcut anestezie generală.

Pacienta poate simți durere și o anumită sensibilitate. I se va spune ce analgezice poate lua.

După laparoscopie, pe multe femei le dor umerii câteva zile. Durerea este cauzată de gazul introdus în abdomen, care a ajutat chirurgul să vadă mai bine în timpul intervenției. Gazul poate fi eliminat dacă femeia se culcă.

Se pot relua majoritatea activităților normale după câteva zile, dar nu trebuie să se ridice obiecte grele timp de trei săptămâni.

Așteptări (prognostic)

Majoritatea femeilor nu au probleme. Legarea trompelor este o formă eficientă de controlare a natalității. Dacă intervenția se realizează prin laparoscopie sau după naștere, femeia nu va avea nevoie de niciun alt examen pentru a constata că nu poate rămâne însărcinată.

Ciclurile menstruale trebuie să revină pe făgașul normal. Dacă înainte foloseau contraceptive hormonale sau dispozitiv intrauterin, atunci ciclurile vor reveni pe făgașul normal după ce nu se mai folosesc aceste metode.

La femeile care își leagă trompele riscul de cancer ovarian este mai mic.

  

Existe alternative la legarea trompelor?

Fără îndoială. Dacă cuplul dorește o metodă de planificare familială permanentă poate recurge la vasectomie în cazul bărbatului. De asemenea, există alte metode contraceptive care nu sunt ireversibile. Pintre ele se află, metodele de barieră (prezervativ, diafragmă), contraceptivele orale (pilula contraceptivă) și contracepția intrauterină (dispozitiv intrauterin sau DIU).

 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *